L-am văzut pe tata plângând...

Mi-am întrebat tatăl dacă l-am făcut vreodată să plângă în faţa mea, pentru că nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată plângând.
Tata uitându-se în ochii mei îmi răspunde cu un glas domol "O dată".
Ne-am așezat amândoi jos, iar el a început să îmi povestească o întâmplare de când eram mică. Mi-a spus că atunci când aveam 3 ani, mi-a aşezat în faţă un pix, 10 lei și o jucărie de un anume fel. Vroia să vadă care va fi primul lucru pe care îl voi alege, către ce lucru mă voi îndrepta pentru că  aceasta urma să reprezinte ceea ce va avea cea mai mare valoare în viața mea atunci când voi creşte. Dacă alegeam stiloul semnifica inteligența, banii, bineînţeles bunurile materiale, iar jucăria semnifica distracţia și timpul liber.
Mi-a spus că a făcut acest lucru, pur și simplu, din curiozitate și plictiseală. A fost interesant pentru el să vadă ce o să aleg, chiar dacă la acea vârstă nu asociam prea bine care e valoarea lucrurilor, în final am ales oricum.
Stătea acolo în faţa mea uitându-se când la mine când la obiecte, așteptând ca eu să iau o decizie. S-a așezat în fața mea și aștepta cu răbdare.
Tata era convins că voi alege jucăria, și asta pentru că eram un simplu copil iar mintea mea nu stătea la altceva decât la joacă. Potrivit lui, am făcut un pas în faţă spre obiecte, însă nu am ales nimic, ci m-am îndreptat către el, am împins totul şi am sărit direct în braţele sale. Tata a rămas uimit, parcă fără suflare şi m-a îmbrăţişat înapoi.
Nu i-a trecut nicidecum prin cap că şi el era una dintre alegerile pe care mi le-a pus în faţă. Și momentul acesta, a fost prima și singura dată când mi-am făcut tatăl să plângă.