Imi pare rau...

Pentru timpul în care m-am înfometat pentru că am crezut că mă ajut pe mine să fiu mulţumită de felul în care arăt, crezând că este o acțiune pentru frumusețe, îmi pare rău.

Pentru timpul în care mi-am păstrat ideile, gândurile şi sentimentele în minte crezând că nu sunt suficient de bune sau că vor fi respinse de cei din jurul meu, îmi pare rău.

Pentru momentele în care m-am oprit din a plânge sau din a simţi emoțiile ce mă cuprindeau pentru că ar trebui să știu mai bine, să fac mai bine, să fiu mai bună decât eram, şi deci să fiu practic altcineva, îmi pare atât de rău.

Pentru momentele în care nu mi-am ascultat inima şi am subevaluat-o, îmi pare rău.

Pentru momentele în care m-am oprit de la a mă bucura de viață, crezând că astfel de momente pline de bucurie nu ar trebui să existe în viaţa oamenilor ca mine, îmi pare rău.

Pentru momentele în care nu am cerut ajutor de teamă că voi fi respinsă sau pentru că eram prea „slabă” ca să fac asta, îmi pare rău.

Pentru momentele în care nu am crezut în mine şi în capacităţile mele, îmi pare  rău.


Dragă inimă a mea, trup al meu, suflet al meu, viața a mea, îți cer iertare. Voi fi gata pentru mine din acest moment. Îmi voi recunoaște valoarea, calităţile şi atuurile. Vreau să fac din nou pace cu mine. Războiul s-a terminat. Dau jos pălăria critică, întorc spatele oamenilor care nu mă merita şi ignor răutăţile care mă înconjoară. Dau drumul la lucrurile care îmi fac inima să doară atât de tare. Respir din nou. Liber. Profund. Vreau să trăiesc. Vreau să îmi trăiesc viaţa aşa cum îmi doresc eu. Vreau să ajung să trăiesc fiecare moment al vieţii mele. Vreau să resimt toate sentimentele posibile în lume. Vreau să mă iubesc, să iubesc fiecare parte a corpului şi a minţii mele, să iubesc fiecare reuşită sau eşec prin care  trec, să ma iubesc aşa cum nu am făcut-o niciodată. Şi, da... cred că deja încep să te iubesc